MASAJ CU DRENAJ LIMFATIC
Masajul de drenaj veno-limfatic reprezintă o tehnică specială de masaj, care se utilizează în practica medicală curentă, devenind cu timpul o tehnică de masaj particulară, a cărei valoare terapeutică este recunoscută.
Masajul de drenaj venolimfatic s-a dezvoltat în Europa după 1930, prin fizioterapeuţii danezi Estrid şi Emil Vodder, ca o tehnică de control al limfedemului post mastectomie. Masajul de drenaj venolimfatic este un masaj blând şi centrat superficial, unde limfa va fi mobilizată din ariile de drenaj ale vaselor limfatice spre colectorii limfatici. Acest masaj blând se foloseşte în tratamentul limfedemului, edemelor posttraumatice.
Tehnica se foloseşte pentru stimularea circulaţiei de întoarcere în vasele limfatice, care are ca finalitate o mai bună evacuare a lichidelor excedentare şi a reziduurilor metabolice din spaţiile interstiţiale, pe cale limfatică. Sistemul limfatic este una din căile majore de absorbţie a substanţelor nutritive din tractul digestiv şi este calea principală de absorbţie a grăsimilor, motiv pentru care, spre finalul “periplului” limfei prin organism ea devine foarte vâscoasă, grăsoasă.
Limfa este un lichid incolor sau uşor gălbui, transparent, cu compoziţie asemănătoare plasmei, dar cu conţinut uneori crescut în proteine şi alte molecule mari ce nu pot ca atare să se reîntoarcă în circulaţia sanguină, Ea icirculă prin vase speciale numite „limfatice", prin ganglioni şi prin spaţiile dintre celule. Ganglionii limfatici existenţi pe traseul colectoarelor limfatice filtrează limfa şi o încarcă cu diverse substanţe atunci când este cazul. Spre exemplu: ganglionii produc unii anticorpi pe care limfa îi poate transporta în situaţii de necesitate.